lapteSenatorii au adoptat, luni, fără modificări, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care propune ca elevii din învăţământul primar şi gimnazial, precum şi copiii preşcolari din grădiniţele cu program normal de 4 ore să poată primi gratuit lapte bătut, sana şi chefir.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă 67/2013 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore a fost adoptat cu 100 de voturi “pentru”, şapte voturi “împotrivă” şi 12 abţineri, potrivit Mediafax.

Ordonanţa de urgenţă prevede diversificarea ariei produselor derivate din lapte care sunt asigurate în cadrul programului “Cornul şi laptele” prin introducerea şi a următoarelor categorii: lapte bătut, sana şi chefir.

Ordonanţa de urgenţă mai reglementează simplificarea procesului de atribuire a contractului de achiziţie publică, instituind şi soluţia juridică de a se efectua o singură procedură pentru ambele produse – lactate şi panificaţie – fără să excludă procedura distrinctă pentru produsele lactate, respectiv pentru cele de panificaţie. Senatul a adoptat acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.