maratonLinia turistică Bucharest City Tour  funcționează sâmbătă, între orele 10.00 și 14.00 pe traseul de bază între Piața Presei și intersecția Cal. Victoriei/Str. Dem I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat prin Str. Dem Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii, urmând apoi traseul actual, ca urmare a desfășurării ediției a VII-a a ,,Maratonului Internațional București”, informează un comunicat RATB, preluat de Agerpres.

Duminică, restricțiile de circulație impuse în zona evenimentului sportiv de către Brigada de Poliție Rutieră vor conduce la modificarea traseelor liniilor de troleibuz 61, 66, 85 și 90. Liniile 69, 91, 70, 79, și 92 nu vor circula în ziua de 6 octombrie.

Pentru preluarea fluxului de călători din zona Bd. Basarabia-Str. Baba Novac, unde nu vor circula troleibuze duminică, RATB va înființa linia navetă de autobuze 670, care va funcționa între ,,Bd. Basarabia” și intersecția Str. Baba Novac/Șos.Mihai Bravu/Str. Dristorului, pe traseul: Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Str. Constantin Brâncuși și Str. Baba Novac.

Și liniile de tramvaie și autobuze din zona de desfășurare a Maratonului Internațional București vor funcționa pe trasee modificate, până la ridicarea restricțiilor de circulație. Este vorba despre liniile 40, 56, 104, 116, 313, 117, 122, 268, 123, 133, 136, 137, 138, 163, 232, 312, 236, 336, 385, 601 și 668.

Linia Express 783 va funcționa pe traseul de bază între terminalul Aeroportul Henri Coandă și Pasajul Unirii, apoi prin Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Mărășești, Str. 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Str. Bibescu Vodă, Piața Unirii, cu întoarcere pe Splaiul Unirii, Bd. Mărășești, Bd. Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, Bd. I. C. Brătianu, urmând în continuare traseul actual.

Linia turistică Bucharest City Tour va funcționa pe traseul de bază între Piața Presei și intersecția Calea Victoriei/Str. Dem I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat prin Str. Dem I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gh. Magheru, urmând traseul actual.

RATB precizează că, duminică, liniile de troleibuze vor funcționa pe trasee modificate pe toata durata zilei, iar liniile de tramvaie și autobuze vor reveni pe traseele de bază odată cu ridicarea restricțiilor de circulație de către Brigada de Poliție Rutieră.

Sâmbătă, în intervalul orar 8.30-14.30, Brigada de Poliție Rutieră va restricționa traficul rutier în zona de desfășurare a Maratonului Internațional București, iar duminică restricțiile vor fi valabile de la 6.30 la 17.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.