Un copil de doi ani este internat după ce a băut o soluţie pentru curăţenie, la o grădiniţă privată din Iaşi, conducerea unităţii afirmând că incidentul a avut loc la finalul programului, când mama l-a trimis pe băiat la vestiar să ia sticla de ceai, iar acesta a luat din greşeală un alt recipient, relateaza Romanialibera.ro
Incidentul a avut loc luni după-amiază, la o grădiniţă privată aflată în în cartierul Păcurari din Iaşi, la scurt timp după ce mama venise să îşi ia copilul acasă. Reprezentanţii grădiniţiei spun că la ieşirea din clădire mama l-a trimis pe băieţel la vestiar, pentru a-şi lua sticla cu ceai pe care o uitase.
Copilul, în vârstă de doi ani şi jumătate, a confundat încăperile şi a intrat într-o altă cameră, unde erau depozitate materialele de curăţat, el luând un recipient cu Domestos. Ulterior, copilul a băut din lichid, iar la scurt timp i s-a făcut rău, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iaşi. Conducerea grădiniţei susţine că întreaga vină îi aparţine mamei copilului, întrucât l-a lăsat nesupravegheat.
Băieţelul a rămas internat, iar medicii spun că starea lui s-a ameliorat, fiind în afara oricărui pericol. Ecaterina L., mama copilului, spune, la rândul său, că va da în judecată conducerea grădiniţei întrucât nu a luat măsuri pentru ca micuţii să nu aibă acces la substanţele toxice.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, Sabina Manea, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că inspectoratul a solicitat un raport scris conducerii grădiniţei, în legătură cu acest incident. “A fost deshisă o anchetă internă la grădiniţă. Totodată, ISJ a solicitat un raport scris şefilor grădiniţei, pentru a nu exista niciun dubiu asupra modului în care s-au derulat faptele”, a afirmat Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.