banner-homepage-2-1-GDF SUEZ Energy România, Fundaţia GDF SUEZ, Habitat for Humanity România şi SOS Satele Copiilor au semnat un parteneriat pentru susţinerea programului social „Totul începe acasă”.  SOS Satele Copiilor deţine un ansamblu de locuinţe sociale în Bucureşti în cadrul căruia oferă servicii de îngrijire de tip familial (Sate SOS). În cadrul satului sunt 12 locuinţe familiale active, fiecare găzduind o familie socială, potrivit unui comunicat.

Parteneriatul constă în dezvoltarea unui program de îmbunătăţire a eficienţei energetice pentru casele sociale din cadrul SOS Satele Copiilor, clădiri ce se află într-o stare avansată de degradare. Proiectul se va derula pe o perioadă de doi ani (2013-2014) şi implică o contribuţie financiară din partea GDF SUEZ Energy România şi a Fundaţiei GDF SUEZ de 300.000 de euro.

Programul răspunde nevoii crescute de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit şi de învăţare pentru cei 134 de beneficiari: copiii din cadrul SOS Satele Copiilor, părinţii sociali şi asistenţii sociali care îşi desfăşoară activitatea în acest centru.

Prin intermediul acestui program, în urma analizei nevoilor, vor fi realizate următoarele tipuri de lucrări pentru cele 12 case sociale: înlocuirea învelitorii de acoperiş, izolaţia termică a acoperişului şi a mansardei/podului, montarea de sisteme de contorizare individuală pentru fiecare casă familială, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor vechi, izolaţia exterioară a caselor, înlocuirea centralelor existente.

Pe lângă componenta de reabilitare, programul include şi o campanie educaţională menită să schimbe obiceiurile angajaţilor şi ale copiilor din cadrul satului în ceea ce priveşte consumul de energie şi necesitatea economiei de energiei pentru reducerea costurilor cu încălzirea.

,,Eficienţa energetică este o axă prioritară pentru companie şi ne bucurăm că putem susţine acest proiect social în parteneriat cu SOS Satele Copiilor şi Habitat for Humanity. Proiectul se înscrie în axa Grupului GDF SUEZ de a susţine, pe de o parte, categoriile vulnerabile şi pe de altă parte de a încuraja măsurile de eficienţă energetică în rândul consumatorilor de gaze naturale. În cadrul acţiunilor de reabilitare a caselor sociale vor fi implicaţi şi angajaţii companiei, continuând tradiţia voluntariatului colegilor noştri în cadrul unor programe de responsabilitate socială. Acest proiect face parte din platforma de responsabilitate socială Energie pentru fapte bune pe care compania o lansează cu această ocazie’’, a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General GDF SUEZ Energy România.

“Având în vedere obiectivul comun al organizaţiilor noastre, de a îmbunătăţti condiţiile de locuire pentru cât mai mulţi copii sau familii sărace, acest parteneriat este unul cu beneficii de ambele părţi, deoarece împreună putem sprijini un număr mai mare de copii sau familii aflate în situaţii de risc, ce nu beneficiază de condiţii de locuire decente, impactul comunitar fiind unul de mai mare amploare. Modelul de îngrijire al SOS Satele Copiilor România presupune existenţa unei infrastructuri de amploare ce necesită investiţii permanente pentru a menţine nivelul de confort şi siguranţă pe care noi îl oferim copiilor aflaţi în plasament  şi  mamelor SOS ce locuiesc în casele familiale, case care alcătuiesc Satele SOS. Alăturarea eforturilor Habitat for Humanity România şi SOS Satele Copiilor România are drept prim rezultat concret finanţarea proiectului de renovare exterioară (termoizolare) a cladirilor din SOS Satul Copiilor Bucureşti, de către GDF SUEZ Energy România şi Fundaţia GDF SUEZ, proiect care începe în aceasta toamnă”, spune Mirela Lavric, Director Naţional SOS Satele Copiilor România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.