Companiile româneşti cu activităţi de comerţ internaţional trebuie să respecte, de la 1 noiembrie, reguli noi prevăzute în legislaţia vamală comunitară, deşi termenul limită pentru aplicarea integrală a Codului Vamal al UE va fi probabil extins pentru sfârşitul anului 2019, potrivit KPMG.
“România va aplica direct legislaţia vamală comunitară, astfel încât companiile româneşti implicate în comerţul internaţional vor trebui să se pregătească din timp pentru a se conforma noilor prevederi. (…) Prima etapă în modernizarea legislaţiei vamale, care includea şi anumiţi paşi în direcţia unei uniformizări a administrării acesteia şi a creării unei administraţii vamale unice europene, a fost încheiată în 2008, când a a intrat în vigoare Regulamentul CE 450/2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), însă prevederile acestuia s-au aplicat gradual şi, până la acest moment, doar parţial”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă şi audit, preluat de Mediafax.
A doua etapă va începe la 1 noiembrie, când cel mai probabil proiectul de reformare a Codului Vamal al Uniunii Europene, aprobat de Parlamentul European, va intra în vigoare. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, termenul limită pentru aplicarea integrală a Codului Vamal este preconizat să fie sfârşitul anului 2019.
Legislaţia modernizată introduce simplificări vamale (una dintre cele mai importante prevederi fiind introducerea declarării electronice a bunurilor şi comunicarea on-line între agenţii economici importatori/exportatori şi autorităţi) şi unificarea modului de aplicare a acesteia de către cele 28 de administraţii vamale.
Valentin Durigu, senior manager în Departamentul de Impozite Indirecte al KPMG, a recomandat companiilor să profite de răgazul oferit prin reformarea Codului Vamal Comunitar şi să se asigure că, în perioada care urmează, adoptă măsurile necesare pentru a-şi dezvolta sistemele informatice la nivelul cerut de conceptul de e-customs, sisteme care trebuie să fie interoperabile cu cele ale administraţiei vamale. În plus, criteriile impuse în prezent pentru acordarea, de către autoritatea vamală, a statutului de operator economic autorizat vor deveni obligatorii pentru orice companie care va solicita obţinerea unei autorizaţii vamale.