Compania suedeză de fashion H&M va deschide patru magazine noi până la sfârşitul acestui an, unul în Ploieşti şi trei în Bucureşti, dintre care unul în Iris Shopping Center din Titan şi prima unitate stradală pe Lipscani, ajungând astfel la o reţea de 29 de unităţi.
Astfel, în 3 octombrie va fi deschis al doilea magazin H&M din Ploieşti în cadrul centrului comercial AFI Palace, în 17 octombrie va fi inaugurată unitatea din Promenada Floreasca, în 7 noiembrie primul magazin stradal pe strada Lipscani din Capitală şi apoi un magazin în Iris Shopping Center din Titan pentru care nu există încă o dată stabilită, potrivit Mediafax.
Tot în această toamnă H&M aduce în România şi colecţia de decoraţiuni interioare, iniţial în magazinul din Promenada, după care în cel de pe Lipscani şi în unitatea din Polus Cluj-Napoca.