holidayMai multe grupuri de turişti români plecaţi în excursie în ţări din Europa şi nu numai, au rămas blocaţi după ce agenţiile de turism prin intermediul cărora au plecat în călătorie au invocat intrarea în faliment. Este vorba despre agenţia de turism „Kara Travel“ din Bucureşti şi „Avenara Tours“, cu sediul în Oradea. Poliţia orădeană a demarat verificări la agenţia de turism, conform Adevarul.ro

Potrivit ANAT, Kara Travel – membra a asociației din anul 1997- , a intrat in faliment în data de 27 august 2013. ”Kara Travel a respectat calitatea și statutul de membru al ANAT pe tot parcursul apartenenței sale la această asociație, dar o considerăm suspendată odată cu depunerea cererii de faliment, conform statului ANAT”, se arată într-un comunicat al asociației, citat de Capital.ro.

Ca volum (număr de turiști și circuite efectuate), Kara Travel este o agenție medie, lucru care va afecta imaginea sectorului turistic. Reprezentanții agenției se justifică în fața clienților menționând că ”sunt într-o situație financiară dificilă”, și că încearcă să rezolve problema cât de repede posibil, nemenționând însă când se va face plata către turiștii păgubiți. Probabil, singurii clienți care vor mai apuca să plece în vacanță vor fi cei cărora agenția a apucat să le plătească deja serviciile în străinătate.

Potrivit unor surse din piață, aproximativ 100 de turiști plecați prin Kara Travel se află în străinătate, în destinații îndepărtate. Doar o parte dintre aceștia vor fi repatriați, agenția apucând să achite pentru ei biletele de avion. Din păcate, se pare că unele dintre circuite nu au fost plătite integral, iar turiștii nu vor putea beneficia de servicii pe anumite segmente ale vacanței (cazări, excursii opționale etc). ”Asigurarea îi va despăgubi pe turiști până la 50.000 de dolari”, spune Lucia Morariu, președinte al ANAT. ”Kara Travel a avut anul trecut un incident cu un partener din străinătate care a reclamat-o pentru că nu a făcut plățile, însă ANAT a intervenit și agenția și-a plătit datoriile”, completează Lucia Morariu.

Un grup de 9 turiști nu au urcat în avionul TAP Portugal cu plecare de la Lisabona către București, din cauza faptului că agenția nu a achitat biletele de avion. Săptămâna trecută, un alt grup de 31 de turiști aproape că a rămas în Portugalia pentru că nu s-a efectuat plata către compania aeriană, însă pe ultima sută de metri, reprezentanții KARA Travel au achitat cash biletele de avion. Și de data aceasta cei de la TAP Portugal au încercat să ia legătura cu turoperatorul, însă reprezentanții agenției sunt de negăsit.

Pe de altă parte, alţi 80 de turişti români din Oradea aflaţi în concediu sunt blocaţi în Bulgaria şi în Grecia, după ce agenţia cu care au plecat, mai exact „Avenara Tours“ a intrat în faliment, potrivit Digi 24. Reprezentanţii firmei care a asigurat transportul turiştilor spun că vor încerca să-i ajute pe aceştia să revină în ţară, deşi agenţia de turism nu a mai achitat nicio factură de aproximativ 60 de zile. Sediul „Avenara Tours“ este închis, iar pe uşă apar numele şi numărului de telefon ale unui lichidator judiciar. Agenţia care a dat faliment, „Avenara Tours“, este un tour-operator român, cu sediul în Bihor, care ofera servicii in domeniul călătoriilor şi al transportului aerian. Firma funcţiona din 2008. Poliţia din Oradea, verifică „Avenara Tours“ Poliţiştii orădeni au demarat verificări la agenţia de turism. „Nu am fost sesizaţi de către nimeni în acest caz, ne-am autosesizat, şi am demarat o serie de verificări la agenţia de turism în cauză“, ne-a declarat Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.