Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că a cerut verificarea firmelor de transport care percep tarife foarte mari pentru naveta elevilor, precizând că în unele judeţe sunt transportatori care controlează practic aproape tot şi aceştia au abonamente cu costuri mari.
Remus Pricopie a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Educaţiei sprijină măsura propusă de Ministerul de Finanţe prin care sunt introduse plafoane pentru intervalele de distanţă în cazul transportatorilor şcolari, aceasta fiind luată după ce s-au constatat variaţii mari de preţuri.
Ministrul Educaţiei a precizat că reglementarea care plafonează sumele decontate pentru transport va fi pe agenda de săptămâna viitoare a Guvernului.
Ministrul a precizat că, de exemplu, la Sibiu, societatea Tursib percepe 15 lei pentru ruta de trei kilometri, în vreme ce firma Metropolitan practică la Constanţa un tarif de 166 de lei. Ministrul Educaţiei a arătat că nu poate formula acuzaţii, dar că a cerut instituţiilor specializate ale statului să verifice variaţia de preţuri.
Pricopie a adăugat că această situaţie se va reglementa şi după achiziţia a 600 de microbuze şcolare prin intermediul Ministerului Dezvoltării. Ministrul a precizat că urmează să fie demarată licitaţia în urma căreia se speră “atribuirea a minim 600 de microbuze”.
Proiectul de act normativ propus de Ministerul Finanţelor Publice prevede ca decontarea abonamentelor de transport să fie în limita a maximum 26 de lei pe lună pentru distanţa de trei kilometri.