Cartea “Inferno”, apărută la Editura RAO, cel de-al patrulea roman din seria Langdon a lui Dan Brown, unul dintre cei mai bine vânduţi autori ai tuturor timpurilor, va fi disponibil, de luni, în librăriile din toată ţara.
Potrivit editurii, “Inferno” s-a vândut deja în avans în câteva mii de exemplare, fanii români, care au beneficiat de discount, urmând să primească romanul, la data lansării, pe baza bonului fiscal care atestă precomanda.
Lansat pe piaţă în primăvara acestui an de către editurile Doubleday (SUA), Transworld (Marea Britanie) şi Mondadori (Italia), tipărit deja în peste 4 milioane de exemplare numai în SUA şi devenit un “hit” pe Amazon la doar câteva zile de la apariţie, romanul se bucură de succes şi în Europa.
Cartea îl are ca personaj principal tot pe profesorul Robert Langdon, în “Inferno” acesta punându-şi viaţa în pericol de nenumărate ori, încercând să descifreze un puzzle complicat, care are în centru ”Infernul” lui Dante. Profesorul va porni într-o nouă aventură, de această dată prin “inima Europei”, unde va fi prins în mrejele întunecate ale uneia dintre cele mai captivante scrieri literare ale istoriei.
Robert Langdon, profesorul de simbologie de la Harvard, se trezeşte la miezul nopţii într-un spital. Dezorientat şi suferind din pricina unei răni la cap, el nu-şi aminteşte nimic din ce i s-a întâmplat în ultimele treizeci şi şase de ore, nici cum a ajuns acolo, nici de unde are acel obiect bizar pe care medicii l-au găsit în căptuşeala hainei sale. Lumea lui Langdon se transformă în haos şi se vede nevoit să fugă prin Florenţa împreună cu Sienna Brooks, o tânără a cărei prezenţă de spirit îi salvează viaţa.
Profesorul îşi dă repede seama că se află în posesia unei serii de coduri îngrijorătoare create de un om de ştiinţă sclipitor şi un geniu a cărei obsesie legată de sfârşitul lumii e egalată doar de pasiunea pentru una dintre cele mai influente capodopere care s-au scris vreodată – poemul epic Infernul, al lui Dante Aligheri.
Titlul cărţii nu a fost făcut public de la început, ci a fost dezvăluit cu ajutorul cititorilor. Prin postări pe Facebook sau mesaje pe Twitter, fotografiile de profil ale cititorilor s-au adăugat unui mozaic digital, divulgând treptat titlul cărţii – “Inferno” – cu trimitere la poemul lui Dante.
“Deşi am studiat Infernul lui Dante în studenţie, doar recent, în timp ce făceam cercetare în Florenţa, am început să apreciez cu adevărat influenţa durabilă a lucrării lui Dante asupra lumii moderne”, declara Brown. Cărţile lui Dan Brown au fost traduse în peste 52 de limbi şi s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare, dintre acestea, cele peste 80 de milioane de exemplare vândute din “Codul lui DaVinci” aducându-i scriitorului, potrivit unor estimări, 250 de milioane de dolari.