Vinerea trecută s-a născut cel mai greu bebeluş din Germania: a cântărit la naştere 6,1 kg, este fetiţă şi se numeşte Jasleen, potrivit Agerpres.
La un spital din Leipzig s-a născut pe 26 iulie fetiţa de 6,11 kg şi 57,5 cm. Deşi majoritatea acestui tip de naşteri excepţionale au loc prin cezariană, mama lui Jaleen a născut pe cale naturală, scrie cotidianul german Der Spiegel.
‘Mama şi bebeluşul se simt bine’, au anunţat medicii spitalului, care au adăugat că fetiţa se află la serviciul neonatal din cauza greutăţii prea mari ce s-ar putea datora unui diabet de gestaţie nediagnosticat la mamă.
Jasleen i-a luat titlul de cel mai greu bebeluş din Germania lui Jihad, un băieţel care cântărea 5,9 kg când s-a născut în 2011, la Berlin.