Doi bebeluşi care au venit pe lumcopil_nastere_poza_03841700e în aceeaşi zi la Spitalul Oneşti au fost încurcaţi la naştere, informeaza Realitatea.net. Familiile au descoperit acest lucru după o lună, în urma unor teste ADN. În prezent, cazul este anchetat de Poliţie şi de o comisie de disciplină a spitalului care va stabili sancţiuni pentru angajaţi.

Două femei din judeţul Bacău au aflat, după o lună de când au născut, la spitalul din Oneşti, că bebeluşii au fost încurcaţi la naştere, iar fiecare a plecat acasă cu copilul celeilalte.

Astfel, în luna mai, Ramona şi Ionela, două femei care au fost colege în salonul de spital, au născut, în aceeaşi zi, câte un băiat de trei kilograme, iar după câteva zile au fost lăsate să plece acasă. Ulterior, una dintre mame a observat că pe brăţara legată pe mâna copilului în spital era scris un alt nume de familie.

“În 21 mai, am aflat că are braţara Neaga, un alt nume decat Ştefan. La spital, doctorul mi-a spus: «E 99,99 la sută al tău, păi eu nu ştiu ce am operat, ce am scos din doamna, nu vezi că seamănă cu tine?»”, a declarat, pentru stirileprotv.ro, tatăl unuia dintre copii.

Mama celuilalt copil a cerut efectuarea de teste ADN, iar după trei săptămâni a aflat că bebeluşul nu avea cum să fie al lor. Ca urmare, a făcut un al doilea test, în regim de urgenţă, confirmându-se că micuţii au fost încurcaţi la naştere. În aceste condiţii, cele două mame au făcut schimbul de copii, fiecare luându-şi acasă bebeluşul său.

Angajaţii care au greşit ar putea fi concediaţi şi obligaţi să suporte costul testelor ADN, care se ridică la câteva zeci de mii de lei, iar pătinţii vor, la rândul lor, să îi dea în judecată.